
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că noul proiect de acord propus de SUA pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene este „complet diferit” de versiunea anterioară și necesită o evaluare aprofundată din partea juriștilor Kievului înaintea unei decizii de semnare a documentului, relatează agențiile AFP și Reuters.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa 17 din Liga 4-Mavros la fotbal a (cam) clarificat lupta pentru primul loc care asigură prezenţa la barajul de promovare.
România
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste 30,29 milioane de lei (peste șase milioane de euro), la Noroc este în joc un report cumulat de peste 13,42 milioane de lei (peste 2,69 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,36 milioane de lei (peste 2,88 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Experți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au sosit în Serbia pentru a ancheta în legătură cu presupusa utilizare a unei arme sonice împotriva manifestanților la Belgrad la începutul acestei luni, a declarat sâmbătă președintele sârb, respingând încă o dată aceste acuzații drept „minciuni”, scrie AFP.
Evenimente
Aradul va găzdui, la începutul lunii aprilie, cea de-a V-a ediție a Festivalului de Muzică Religioasă, un eveniment de referință pentru comunitatea locală și națională, ce îmbină tradiția, spiritualitatea și excelența artistică.
UT Arad
UTA are meci greu în Moldova, în etapa a doua din play-out. „Puriul” anunță că nu merge la egal.
Local
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță că unele firme de consultanță folosesc abuziv logo-ul organismului de finanțare europeană.
Local
Complexul Muzeal Arad și-a deschis ușile, în luna martie, pentru aproximativ 5 mii de elevi din Arad, Bihor, Cluj și Timiș, aflați în „Școala altfel” sau „Săptămâna verde”.