ARAD. Aleşii municipali au aprobat în unanimitate plata din bugetul local a unei sume importante de bani reprezentând subvenţii către CET. „Se aprobă acordarea ajutorului cu titlu de subvenţii către SC CET Hidrocarburi SA Arad, pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei, aferent lunii iulie 2010 în sumă de 143.148,98 lei”, se precizează în documentaţie.
ARAD. Incredibil, dar adevărat. Administraţia locală este în situaţia de a aproba, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, acordarea unei subvenţii în valoare de 2,66 lei (!) Companiei de Apă Arad.
LUGOJ. Premierul Emil Boc a anunţat că subvenţiile pentru termoficare vor rămâne în vigoare şi în iarna acestui an, chiar dacă, de câteva luni, s-a tot vorbit despre sistarea lor.
ARAD - Vasile Arion: „S-ar ajunge la un preţ facturat la populaţie de mult peste 300 de lei pe gigacalorie”.