aradon.ro Web analytics





PERTH. Selecţionata României a învins dramatic formaţia Uzbekistanului cu scorul de 9-8 (3-3, 3-1, 3-2, 0-2), luni, în Grupa C a Campionatului Mondial de polo pentru tineret de la Perth (Australia), după ce adversarii au irosit un penalti în ultimele secunde. În bazin s-au aflat și cei 4 reprezentanți ai echipei arădene AMEFA: Bogdan Laza (autor a 4 goluri în primele două partide), Robert Gergelyfi, Levente Vancsik și David Săcui.
ARAD. A început în decembrie 2010 şi s-a derulat cu succes pe perioada a doi ani. Au beneficiat sute de absolvenţi de facultate sau liceu, toţi şomeri, care au fost incluşi în proiectul „Integrarea tinerilor şomeri pe piaţa muncii”, un proiect POSDRU cofinanţat din Fondul Social European derulat prin Asociaţia de Consultanţă Socială şi Formare Profesională Vest în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad şi Universitatea de Vest din Timişoara. „Acest proiect se încadrează în strategia universităţii noastre de a crea legături, de a face punţi între universitate şi mediul economic.
TIMIȘOARA. Echipa de baschet fete a Liceului cu Program Sportiv Arad a susținut, astăzi, primul meci din returul Campionatului Național Under 14, învingând pe CSȘ Bega Timișoara, scor 47-36 (11-7, 15-6, 7-16, 14-7).
MACEA. HC Arad a înregistrat, miercuri seara, a patra înfrângere a sezonului, 25-34 (12-18) cu HCM Baia Mare, una dintre echipele fruntașe ale seriei de vest din liga secundă de handbal masculin.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei consideră că, atât la nivel naţional cât şi local, programul ”Școala altfel”, desfășurat în săptămâna 2-6 aprilie, a fost un succes.

România

Programele naționale pentru vârstnici, prelungite până în 2027
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.

UT Arad

UTA are nevoie de liniște nu de gesturile lui Fabry și declarațiile lui Rednic
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.

Local

Închisoare pe viață pentru criminalul din Micălaca
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.

ARADON Sport local

Debut european în arbitraj pentru Andreea Şuşcă

Local

POLITIC. „Acolo unde există rezultate, există și încredere”
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni. 2

ARADON Sport local

FCC UAV Arad are 15 puncte avans după turul cu Rapid
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.

Local

S-a răsturnat cu mașina, la intrarea în Pecica

Local

Noul pod peste Mureș, gata la mijlocul lui 2025
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei. 7

Local

7,3 milioane de lei pentru „Safir” la Ineu
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.