Pentru că fotbalul este unul dintre sporturile solicitante, care necesită efort intens, jucătorii se confruntă de cele mai multe ori cu cerințe fizice ridicate și au nevoie de o doză cât mai mare de energie. Atât obținerea și menținerea celor mai bune performanțe, cât și menținerea celei mai bune stări de sănătate sunt priorități pentru jucătorii de fotbal, iar pentru acestea poate fi nevoie de multe ori de suplimente izotonice, de vitamine și de colagen.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.