Peste 2500 de suporteri ai Universităţii Cluj s-au strâns vineri după amiaza pe Bulevardul Eroilor din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde au scandat, pentru a doua zi consecutiv, împotriva conducerii clubului şi deciziei managerului Anamaria Prodan de a muta clubul la Buzău.
ARAD. SCU constată cu îngrijorare că UTA se află pe un drum nerealist şi periculos.
Astăzi, atât conducerea clubului UTA, cât şi Suporter club UTA au luat act de acuzaţiile venite înspre „Bătrâna Doamnă”, cu privire „balturile” din sezonul trecut, la meciurile cu CSM Rm. Vâlcea. Vă redăm, în continuare, cele două comunicate sosite pe adresa redacţiei, cu specificaţia că doar titlurile ne aparţin.
Chiar dacă Adunarea Generală a FRF nu a clarificat situaţia echipei care ia locul Timişoarei, arădenii nu pot nimic.
TIMIŞOARA. Pactul a fost respectat, fiind primul derby din istorie când fanii nu au înjurat „duşmanul de moarte”.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, cu 200.000 de lei postul Realitatea Plus și cu două amenzi a câte 20.000 de lei postul România TV, cu privire la încălcări ale legislației referitoare la asigurarea informării corecte și obiective a publicului.
România
Incidentul a avut loc miercuri, 26 februarie.
Local
Infinity Bolts – cea de a doua echipă de robotică a Liceului Național de Informatică Arad – a participat în acest weekend la regionala de vest din cadrul concursului FIRST Tech Challange România, organizat de Asociația Nație Prin Educație.
România
Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General.
Local
Renăscută din propria cenușă, precum o pasăre Phoenix, echipa de robotică a Colegiului Național „Moise Nicoară” s-a calificat la etapa națională a concursului First Tech Challenge, care va avea loc la Pitești în intervalul 14-16 martie 2025.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
9
Local
Doi tineri, de 26 și 28 de ani, din Arad, au fost reținuți de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au reușit să obțină 39 de mii de lei de la victima lor.
Local
Echipa de robotică „Bit-Mo” a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a participat în perioada 21-23 februarie 2025 la etapa regională a competiției First Tech Challenge desfășurată la CRAFT în Timișoara.
Local
ȘICULA. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat faptul că, în această primăvară, vor începe lucrările de modernizare a podului peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula dinspre Seleuș.