Victor Piturca pare tot mai aproape să preia Steaua, după ce Mihai Stoichiţă a anunţat că nu va mai continua munca pe banca roş-albaştrilor. Fostul selecţioner al României vine însă cu unele condiţii pentru Gigi Becali, una dintre ele având drept scop împăcarea cu fanii Stelei.
BUCUREŞTI - Preşedintele FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, la finalul meciului cu Steaua, din etapa a XXXIII-a a Ligii I, pierdut cu scorul de 0-2, că „stadionul Ghencea ar trebui închis complet”, pentru că suporterii parcă ar fi „handicapaţi”.
Gerard Pique, fundaşul central al Barcelonei, explică ce a vrut să spună atunci cînd a declarat că "pentru 90 de minute vreau ca jucătorii Interului să-şi urască meseria de fotbalişti". Apărătorul catalan îşi doreşte ca legătura dintre echipă şi suporteri să continue să fie la fel de puternică întotdeauna.
ARAD. Imediat după meci, Ionuţ Popa a fost purtat pe braţe de jucători, chiar în faţa galeriei, la peluză. Publicul a fost admirabil, o recunoaşte chiar „Mister”.