
Depunerea jurământului de credință a polițiștilor încadrați din sursă externă a avut loc joi, 19 ianuarie, la sediul IPJ Arad în prezenţa conducerii inspectoratului şi a familiilor noilor oameni ai legii. 25 de civili au intrat în rândul poliţiştilor. În cadrul ceremoniei s-a intonat Imnul de Stat al României şi s-a rostit jurământul de credinţă. Inspectorul şef al IPJ Arad le-a urat bun venit celor 25 de noi poliţişti.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Pe o vreme potrivnică, cu ploaie rece şi vânt puternic, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din Bucureşti a avut loc Campionatul Național de iarnă la aruncări lungi.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad continuă acțiunile de revitalizare a spațiilor verzi prin plantarea de arbori în mai multe zone din oraș.
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
1
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Local
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment tradițional, Bursa locurilor de muncă pentru femei, vineri, 7 martie 2025, începând cu orele 9:00, la sediul AJOFM, în cadrul Agenției locale Arad.