Haosul a pus stăpânire pe Afganistan, după ce talibanii au preluat ieri controlul capitalei Kabul. Aeroportul din Kabul a fost luat cu asalt de mii de oameni disperați să fugă din țară, de teama noii puteri. Sute de persoane s-au înghesuit în puținele avioane comerciale care mai aveau permisiunea să decoleze.
Talibanul Abdul Ghani Baradar este învingătorul de necontestat al unui război de 20 de ani, scrie The Guardian, într-un articol în care acesta este prezentat ca fiind liderul cel mai probabil al Emiratului Islamic al Afganistanului. Revenirea la putere a co-fondatorului mișcării talibane întruchipează incapacitatea Afganistanului de a scăpa de istoria conflictului, mai relatează cotidianul britanic.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.