
Un tânăr de 24 de ani, din Timișoara, care trebuia să se afle în carantină la domiciliu, a fost depistat de polițiștii arădeni în trafic, pe DN 79, pe raza orașului Chișineu-Criș. Mai mult de atât, timișoreanul nu deținea permis auto, iar în mașina pe care o conducea au fost depistate mai multe bunuri care fuseseră furate din Italia. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și a primit și o amendă în valoare de 5.000 de lei.