Fosta directoare a DSP Arad a atacat la Tribunalul Arad ordinul Ministrului Sănătăţii prin care a fost suspendată din funcţie.
Direcţia de Sănătate Publică Arad (mai) are de recuperat 7.347,65 lei de la fosta directoare.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
ARAD. Începând de astăzi, 8 Martie, dr. Gabriela Ţârle nu se mai află la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad! Chiar de Ziua Femeii, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin care prevede suspendarea pe dr. Ţârle din funcţia de director executiv al DSP Arad.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au trimis-o în judecată pe directoarea DSP Arad.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
2
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
1
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
3