ARAD. Miercuri, „Bătrâna Doamnă” va primi decizia TAS în cazul Vasiljevic, iar joi va avea loc Adunarea Generală a clubului.
LAUSANNE. Tribunalul federal a anunţat, într-un comunicat, că a respins ca nefondat recursul fotbalistului Adrian Mutu formulat la sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care era românul obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea Londra.
BUCUREŞTI - Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Ion Taban, a declarat joi că, în cadrul conferinţei de presă de vineri, Dinu Gheorghe şi Marius Şumudică vor fi prezentaţi oficial în funcţiile de preşedinte, respectiv antrenor principal.
Bucureşti - Acţionarul majoritar George Copos a declarat, miercuri, că gruparea giuleşteană a iniţiat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne procedura de atac a hotărârilor comisiilor LPF în cazul Varga - Bălan, FC Rapid urmând să ceară daune „de milioane de euro”.