PĂULIŞ. E frustrant să pierzi un punct la ultima fază a jocului. Un punct care s-ar fi datorat, în mare măsură, veşnic tânărului portar Ionel Dulhasz, autor al unor intervenţii uluitoare. Şoimii din Tauţ au controlat jocul, dar au păcătuit la finalizare, spre disperarea primarului Gheorghe Pleş şi nemulţumirea antrenorului-delegat Claudiu Riviş. De partea cealaltă, Păulişul a adoptat o tactică prin care a arătat că s-ar fi mulţumit cu un punct, dar Popa şi Farago puteau da lovitura, spre final.
TAUŢ. Două din şase. Astfel şi-au împărţit punctele, Şoimii Tauţ şi Voinţa Mailat, în actualul sezon al Ligii IV. Ca şi în tur, şoimii primarului Gheorghe Pleş – unul din frumoşii nebuni din jurul sportului rege judeţean – au smuls un punct, în extremis, dintr-o lovitură de pedeapsă. La Mailat a fost 2-2, de această dată, 1-1.
TAUŢ. „Cu jumătate din banii cheltuiţi anul trecut, Claudiu Riviş a construit o echipă pe sufletul meu. Suntem neînvinşi după primele opt etape şi mergem la Ineu, etapa viitoare, să câştigăm” – a declarat Gheorghe Pleş, primarul comunei Tauţ, la finalul partidei pe care Şoimii din localitate a câştigat-o în faţa Banatului din Sînicolau Mic. A fost 2-1, goluri semnate de M. Ponta min. 25 şi Pop min. 30, respectiv, Ştefeligă min. 77.
ARAD. Rămân neînvinşi după 8 etape, performanţă cu care se mai poate lăuda doar alte două echipe, Crişul Chişineu Criş şi Şoimii Tauţ.
TARNOVA. 25 de elevi au fost mutaţi de către părinţi la şcoala din Tauţ, la 20 de km distanţă din cauza că, spun ei, copiii lor sunt persecutaţi de profesorii din Târnova.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.