ARAD. Cinci taximetrişti piraţi care efectuau transport ilegal de persoane în regim de taxi pe ruta Arad-Sînmartin au fost amendaţi de poliţiştii rutieri cu câte 500 de lei, în cadrul unei acţiuni rutiere ce a vizat combaterea transporturilor ilegale de persoane în regim de taxi.
Primăria Arad anunţă persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de transport persoane și marfă în regim de taxi că, în perioada 20 iunie-19 iulie 2014, se vor depune dosarele pentru prelungirea autorizației taxi, în condițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003, modificată şi completată, după următoarea programare:
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.