Teatrul Vechi a intrat în reparații. Acoperișul clădirii este înlocuit, clădirea fiind înconjurată cu propte și bandă de atenționare pentru arădenii care trec prin zonă. Teatrul Vechi se află într-o avansată stare de deteriorare, iar în acest moment se fac demersuri pentru ca monumentul istoric să fie cumpărat și păstrat în patrimoniu arădean.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.
Local
Un bărbat de 60 de ani care și-a bătut soția până a lăsat-o inconștientă, totul de față cu fiica lor în vârstă de 12 ani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și eliberat din arestul preventiv.
România
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Local
Pentru județul Arad, menținerea ritmului investițiilor este esențială: în acest fel, este modernizată infrastructura, se oferă un sprijin puternic și direct mediului economic, sunt menținute și create locurile de muncă.
2