
Jucătoarea de tenis Simona Halep, fostă număr 1 mondial, a vorbit despre retragerea din activitate, marți seara, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, cu 6-1, 6-1, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), spunând că întotdeauna a fost realistă, iar în momentul de față corpul său nu mai duce atât de mult ca să revină la nivelul de dinainte.

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (1 ATP, principal favorit), deținătorul titlului, a câștigat pentru a doua oară consecutiv trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-3 pe germanul Alexander Zverev (2 ATP, favorit nr. 2).
Local
Trei pompieri militari noi au depus jurământul, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă azi primul meci din semifinala campionatului.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) le cere candidaților la alegerile prezidențiale să includă Educația ca domeniu prioritar în viitoarea Strategie Națională de Apărare a Țării.
Mapamond
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, reducând valoarea totală a companiilor din acest indice cu 5.400 de miliarde de dolari în doar două sesiuni, după ce Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), a spus că taxele vamale anunțate de administrația Trump „ar putea avea un efect persistent asupra inflației”, transmit Reuters și Bloomberg.
Local
Colegiul Medicilor Arad arată că mulți medici pleacă din țară pentru a căuta stabilitate, câteva zeci cerând eliberarea documentelor necesare pentru a profesa în străinătate.
Local
Serviciul de Ambulanță Județean Arad a lansat procedura pentru semnarea unui contract de furnizare a unui Sistem Informatic Integral, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,9 s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 4:33, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Compania de Transport Public Arad a lansat procedura de achiziție a cinci autobuze second-hand, pentru „înnoirea” parcului auto.
3