
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) solicită protecţia jurnalistului Mircea Barbu şi condamnă decizia Serviciului Federal de Securitate al Rusiei de a deschide dosare penale unor jurnalişti, printre care se află şi jurnalistul român, care raportează din zonele de conflict dintre forţele ucrainene şi cele ruseşti.
România
DNSC atenționează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creștere, în care sunt folosite apeluri telefonice false în numele Poliției Române și al Băncii Naționale a României (BNR).
Local
MACEA. Veste bună pentru locuitorii comunei Macea şi a satului apărţinător, Sânmartin.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a introdus luni în legislație conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic” comis în timpul Marelui Război Patriotic, cum numește Rusia al Doilea Război Mondial, înainte de aniversarea pe 9 mai a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste, relatează agenția EFE.
Mapamond
Kremlinul a declarat marți că, în prezent, nu există planuri concrete de negocieri cu Kievul privind o încetare a atacurilor cu drone și rachete asupra infrastructurilor civile, propusă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează EFE și Reuters.
Mapamond
„Mulțumesc că m-ai adus înapoi în Piață”. Printre ultimele cuvinte ale Papei Francisc s-au numărat și mulțumirile adresate celui care, în această perioadă de boală, dar și cu mult timp înainte, l-a vegheat neobosit: Massimiliano Strappetti, asistentul său medical.
Local
Sute de amenzi au dat polițiștii arădeni participanților la trafic, în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorile Pascale.
Local
Probleme digestive au acuzat 47 de adulți și 30 de copii, iar 9 arădeni au ajuns la urgențe din cauza consumului excesiv de alcool.
Ştiri sportive
Campionul olimpic suedez la săritură cu prăjina, Mondo Duplantis, gimnasta americană Simone Biles și talentatul fotbalist spaniol Lamine Yamal sunt laureații Premiilor Laureus în sport, la gala desfășurată luni seara, la Madrid, transmite France Presse.