Mapamond
Michelle Trachtenberg, actriţă cunoscută pentru apariţiile sale în seriale de televiziune precum „Gossip Girl” şi „Buffy, the Vampire Slayer”, a murit din cauza unor complicaţii cauzate de diabet, conform Biroului medicului legist şef din New York, transmite joi agenţia EFE.
Advertorial
Alegerea celor mai buni cărbuni de grătar poate face diferența dintre o friptură aromată și una fadă. Cărbunii potriviți te ajută să obții o temperatură constantă, o căldură puternică și un timp de ardere suficient de lung pentru a pregăti orice rețetă. Multe persoane cred că toți cărbunii sunt la fel, însă există câteva aspecte-cheie care dovedesc contrariul.
Local
Doi bărbați au fost amendați de autorități pentru că au fost prinși la pescuit pe Mureș în perioada de prohibiție. Pescuitul in ape curgătoare este interzis până pe 7 iunie
Local
Asociația Pro Infrastructură anunță că cel mai lung tunel feroviar construit în ultimii 30 de ani, cel de la Bata, va fi deschis traficului.
România
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale, chiar dacă în prima și a doua zi de Paște vom produce mai multă energie electrică decât necesarul de consum.
1
Local
Arădeanca este unica reprezentantă a României la concursul ce va avea loc între 5 și 15 mai în Turcia.
Local
Dacă vă confruntați cu probleme de sănătate în perioada sărbătorilor pascale, puteți lua legătura cu echipele medicale din centrele de permanență.