ARAD. Poliţiştii din cadrul Biroului de ordine publică pentru mediul urban şi ofiţeri aparţinând Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Arad au prins pe Calea Aurel Vlaicu, o femeie care conducea un autoturism în care se aflau peste 500 de pachete de ţigări de diferite mărci, ascunse în maşină.
VĂRŞAND. Poliţiştii de frontieră de la Vărşand şi ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor a IPJ Arad au descoperit 4.000 de pachete ţigări netimbrate ascunse în locaşuri special amenajate în interiorul unui autoturism, cu ajutorul câinelui Leya. Ofiţerii au spus că ţigările urmau să fie comercializate în Spaţiul Schengen.
ARAD. Un tânăr de 21 de ani, din Arad este cercetat pentru contrabandă şi evaziune fiscală după ce poliţiştii au descoperit în maşina acestuia, marca VW Golf, 1.000 de pachete de ţigări netimbrate L&M şi suma de 900 de lei.
VĂRŞAND. Un şofer turc a fost amendat de poliţiştii de frontieră de la Vărşand după ce aceştia au descoperit 50 de pachete de ţigări, în valoare de 600 de lei, în cabina TIR-ului pe care-l conducea bărbatul.
ZIMANDUL NOU. Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică şi de la Postul de poliţie Zimandul Nou, cu sprijinul SIPI, au depistat ieri, în trafic un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Felnac care transporta cu un autoturism 418 pachete de ţigări fără acte de provenienţă şi timbrate necorespunzător.