38 de percheziții au avut loc joi, 20 mai, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. În urma descinderilor au fost confiscate 34.769 de pachete de țigări netimbrate, 35 de litri de alcool și peste 91.000 de lei. Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, 9 persoane fiind reținute pentru 24 de ore.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a căzut în urmă cu șase zile, din barcă, în râul Mureș, în dreptul localității Secusigiu. Trupul neînsuflețit a fost observat sâmbătă după masa, plutind în râu, în dreptul satului Igriș, județul Timiș, fiind alertate autoritățile. Acestea au stabilit identitatea cadavrului.
Tratamente inumane pentru trei frați de 6, 10 și 12 ani, aflați în plasament la o familie, în județul Timiș. Copiii au fost abuzați sexual, bătuți și forțați să poarte urzici în lenjerie, iar abuzurile s-au întins pe o perioadă de câțiva ani. Asistenta maternală, soțul și fiul ei au fost arestați, iar magistrații timișeni au prelungit, săptămâna trecută, arestul preventiv pentru cei trei.
România
Votul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din 30 noiembrie şi 1 decembrie 2024, a început vineri la 20:00 ora României, când s-a deschis secţia de votare organizată la Auckland, Noua Zeelandă, la ora locală 7:00.
Local
Cu mesaje pro-Europa, pro-NATO și anti-dictatură, aproximativ 200 de tineri arădeni au ieșit vineri seară să protesteze.
6
Mapamond
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, relevă o scrisoare consultată vineri de Reuters.
Mapamond
Programul electoral al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cere ieşirea Germaniei din UE, părăsirea zonei euro şi revenirea la marca germană, încetarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice, măsuri împotriva migraţiei ilegale şi anularea sancţiunilor impuse Rusiei pentru a fi reluate importurile de gaz rusesc, relatează vineri agenţia EFE.
România
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
România
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, ci și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
Local
Se estimează că renumărarea celor aproximativ 175.000 de voturi din cele 440 de secții se va finaliza în această seară.
1
Local
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
6