ARAD. Cei care doresc să participe la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar din acest an trebuie să se înscrie la Liceul tehnologic de electronică și automatizări (fostul Liceu CFR) până pe 21 mai.
Sub 50 de posturi sunt titularizabile pentru municipiul Arad și sub 100 pentru întreg județul.
ARAD. 108 suplinitori și-au depus dosarele pentru a se titulariza pe baza articolului 253. Marți are loc ședința publică la Inspectoratul Școlar Județean Arad. Fără nicio emoție.
ARAD. Revine în noua metodologie privind mişcarea personalului didactic articolul care prevede ca unităţile de învăţământ în care se face performanţă să poată să-şi organizeze singure concurs de titularizare pentru posturile libere.
Astăzi, cei care au depus contestații după examenul de titularizare au aflat notelefinale. Nu mai puțin de 110 note au fost contestate de candidați, cele mai multe la specializarea educatoare și învățători, acolo unde au fost și cele mai multe lucrări.
Local
Primăria Orașului Ineu a scos la licitație lucrările de înființare a unui parc fotovoltaic în oraș, proiect finanțat prin Fondul de Modernizare.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.
România
Un român a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și a distrus mai multe obiecte, fiind reținut rapid de agenții de securitate.
1
Local
Pe 8 februarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că pe 6 februarie au avut loc șapte percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica.
Local
Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis, în Gura Văii, comuna Pleșcuța, respectiv Cil, comuna Almaș. Acesta va sta 30 de zile în spatele gratiilor.
România
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iaşi, cât şi în alte judeţe din ţară, menţionând că această practică afectează grav economia, siguranţa rutieră şi pune în pericol atât consumatorii, cât şi operatorii corecţi din domeniu.
3
Mapamond
Statele Unite au anunţat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
1
România
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie.
5