
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, luni, în legătură cu procesul de renumărare a voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, că, din ce a constatat, nu există diferenţe semnificative, precizând că Biroul Electoral Central are atribuţii în acest sens.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că au fost deschise duminică toate secţiile de votare şi a făcut un apel la preşedinţii, locţiitorii, operatorii de tabletă şi la reprezentanţii partidelor politice în Birourile secţiilor de votare să dea dovadă de maximă atenţie, responsabilitate şi să respecte cu stricteţe prevederile legale.
Mapamond
Olaf Scholz i-a răspuns vineri lui Donald Trump, subliniind suveranitatea Ucrainei în fața Rusiei și apărând politica germană privind libertatea de exprimare, recent criticată de noua administrație americană, scrie AFP.
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.
Local
În urmă cu 100 de ani Teodor Sima a plecat din Buteni, lăsându-și întreaga familie în comuna natală, și a ajuns în Panama. Acum, nepoții și-au căutat rădăcinile și vin an de an la Buteni, locul de unde a început povestea vieții lor.
1
Local
Pentru copiii din sistemul de protecție specială, DGASPC recrutează în vederea pregătirii asistenți maternali.
România
Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării prețurilor la energie
Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanță de Urgență privind prelungirea plafonării prețurilor la energie electrică până la 30 iunie 2025 și a celor la gaze naturale până la 31 martie 2026.
Local
Transportul agabaritic cu o greutate de 788 de tone va traversa România în perioada 23 februarie – 4 martie.
1