După ce s-a despărţit succesiv de Dinamo şi CSM Rm. Vâlcea, Kevin Trabalka revine la Arad, iar UTA i-a dat o şansă să arate ce poate, chiar dacă - în trecut - a avut declaraţii acide la adresa clubului. S-a semnat un contract valabil până la vară, iar directorul general al UTA-ei, Decebal Grădinariu explică filozofia mutării.
Jucătorul a fost scăpat printre degete, plecând la Dinamo din postura de jucător amator, pentru o suma de „transfer” minoră: 8000 de euro, grila de formare promovare ce va ajunge la Atletico.
Arad. Deja e forfotă mare în jurul lui Kevin Trabalka, tânărul jucător al UTA-ei, ajuns în probe la Dinamo. Din păcate pentru el, conducătorii cluburilor UTA și Atletico (de care aparține) ne-au declarat, al unison, că fotbalistul a plecat de capul său la București, neavând acordul lor, deși mai are contract cu UTA un an, iar apoi revine la Atletico.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6