Piaţa Muzeului a fost vineri gazda unui eveniment cultural organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, unde pe scenă au urcat Muzicanţi din Cojocna, acompaniaţi de dansurile elevilor de la Şcoala specială – Centrul de resurse şi documentare privind educaţia incluziv-integrată şi de trupa de dans din Someşeni. De asemenea, au fost lansate coroniţe de flori de pe podul Garibaldi, moment ce a marcat sărbătorirea valorilor şi tradiţiilor poporului rom.
Localitatea Şiria, acest minunat plai de ţară românească, cu vechi tradiţii de cultură şi civilizaţie, locul de baştină al marelui nostru scriitor Ioan Slavici, va găzdui pe data de 1 iunie a.c. cea de a doua ediţie a proiectului educaţional naţional „Copilăria, un basm fără sfârşit”, precum şi concursul naţional de şah pentru elevii claselor I-VIII, organizat în cadrul proiectului. Manifestarea, înscrisă în calendarul activităţilor educative naţionale ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este iniţiată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad – Unitatea Şiria, la secţiunile: artă plastică, creaţie literară, artă fotografică, activităţi cultural-artistice, activităţi sportive, totul sub patronajul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad, Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad şi în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad.
ARAD - Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, într-un proiect, alături de alte 13 şcoli din ţară.
ARAD. Expoziţia „Cultură tradiţională maghiară”, se înscrie în preocupările muzeului de cunoaştere a culturii alterităţii, în cazul acesta a minorităţii maghiare din judeţul Arad.
SEBIS. Parteneriat între Grupul Școlar Industrial Sebiș și Școala Medie „Harruckern Janos” din Gyula (Ungaria).