Suprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale ar fi benefică, iar parlamentarii PDL sunt dispuşi să îşi dea demisia pentru a duce la îndeplinire un astfel de scenariu, a declarat fostul premier Emil Boc, în cadrul emisiunii "Realitatea la raport".
Procedura interviului în faţa Secţiei pentru procurori în cazurile Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie - propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - este utilizată din anul 2006, obiectivitatea acesteia nefiind pusă la îndoială, susţine Consiliul Superior al Magistraturii într-un comunicat.
ARAD - Co-presedintele USL Arad, Ioan Cristina, considera ca Romania se află într-o criză politică fără precedent, de care se face responsabil Traian Băsescu, personajul politic care se hrănește din ură, vrajbă și conflict social.
Este exact atitudinea pe care a avut-o întotdeauna Traian Băsescu faţă de Partidul Democrat, în prima fază şi faţă de PDL, ulterior. Ca să se menţină la putere, Băsescu a amânat la nesfârşit reformarea şi rebranduirea partidului, folosind zăhărelul faţă de unii şi biciul pentru cei care crâcneau.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente consideră că prezenţa preşedintelui interimar, Crin Antonescu, la mitingurile electorale ale USL se justifică, deoarece „sunt împrejurări extraordinare, care justifică măsuri extraordinare.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
Local
Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța „trenuleț” aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice.