ARAD - O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, condusă de prof. univ. dr. Gavril Ardelean, va efectua, începând de astăzi, o vizită academică la Universităţile din Ujgorod, Lvov, Kiev - Ucraina şi Universităţile din Debrecen, Miskolc - Ungaria, în vederea încheierii parteneriatelor pentru derularea unor teme de cercetare ştiinţifică transfrontaliere.
ARAD - La Consiliul Judeţean Arad s-a lansat, ieri,
Proiectului HURO/0801/029, proiect ce are în vedere
conservarea şi prelucrarea ştiinţifică
a colecţiei „Muzeului de Relicvii” Arad,
în perioada 01. 12. 2009 – 30. 11. 2010. Proiect
ARAD - Complexul Muzeal Arad şi Direcţia
Judeţeană a Muzeelor Békés
organizează joi, 30 iulie, ora 10, la Căminul
cultural al comunei Şiria, seminarul final al
Proiectului Phare CBC România – Ungaria
INTERREG III „Satul românesc şi maghiar
în contextul integrării în Uniunea
Europeană-program transfrontalier de conservare a
identităţii culturale locale”, nr. RO-2006/
018- 446.01.02.01.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1