SC RODIS TRANSILVANIA SRL, cu sediul în Oras Beclean, Str. Closca, nr. 36, cam. 2, Judetul Bistrita Nasaud, Romania, derulează, începând cu data de 14.03.2018 si avand ca termen de finalizare data de 31.01.2019, proiectul „ACHIZITIE DE UTILAJE LA RODIS TRANSILVANIA SRL”, cod SMIS 113445, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 1475 / 14.03.2018.
Rugbistul arădean Horaţiu Bontea a fost selecţionat în naţionala României Under 16, Timişoara şi Baia Mare încercând să obţină semnătura sa.
Inaugurarea autostrăzii Nădlac-Mako şi a punctului de trecere a frontieră Nădlac-Csanadpalota a fost un nou prilej pentru reprezentanţii Guvernului maghiar de a trimite săgeţi către autorităţile din ţara noastră, dar şi de a redeschide subiectul „Transilvania”.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.