Municipalitatea este dispusă să plătească aproape 200.000 lei pentru marcarea locurilor de parcare.
România
Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. După decizia BEC, există 24 de ore pentru contestații la Curtea Constituțională, care va trebui să se pronunțe în 48 de ore. Astfel, CCR va lua o hotărâre finală cel târziu miercuri seara.
România
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 09-03-2025 sunt următoarele:
UT Arad
Antrenorul UTA-ei l-a trimis la conferința de presă pe „secundul” său, Sorin Rădoi.
România
Candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a depus la Biroul Electoral Central o listă semnată de 1,7 milioane de susținători, că „au existat până în ultima clipă eforturile multora” pentru ca să fie împiedicată candidatura sa, însă el „nu se clatină și nu se dă dau la o parte”. Acesta a anunțat că și-a dat demisia din PNL după 35 de ani.
2
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală şi una suplimentară.