ARAD. Desemnat cel mai bun fundaş sau chiar jucătorul competiţiei în mai multe turnee din ţară şi străinătate la care echipa pe care o reprezintă, CS Atletico 2002 (prof. Marcel Cîmpian şi Florin Rusu), a participat în ultimii ani, Eric Tripa nu se dezminte. Dovadă titlul de golgeter obţinut la faza zonală a Campionatului Naţional de Juniori E (Timişoara), cu cinci reuşite.
Finalul unei seri dedicate sportului arădean a aparţinut sportului rege, fotbalul. Preşedintele AJF Arad, Dorel Cura, împreună cu colaboratorii dumnealui, directorul general Gabor Biro, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, Claudiu Tripa şi preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori, Ionuţ Leac, au înmânat premiile secţiunii fotbal judeţean 2012.
Revin în cele ce urmează cu o radiografie obiectivă şi punctuală asupra deciziilor luate în acest tur de campionat de către COMISIA DE DISCIPLINĂ a CJ Arbitri împotriva arbitrilor / arbitrilor asistenţi / observatorilor de arbitri care au comis greşeli în cadrul jocurilor încredinţate spre a fi conduse.
Preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitrii de pe lângă AJF Arad a ţinut să facă unele preecizări după scandalul declaraţiilor acide de la finalul jocului Crişul Chişineu Criş – Voinţa Mailat. Cu privire la declaratiile facute de oficialii echipelor dupa jocul Crisul Chisineu Cris – Vointa Mailat si la prestatia arbitrului Ardelean Mircea doresc sa fac cateva precizari :
După amenzile „astronomice”, ce le primesc etapă de etapă, membrii afiliaţi din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal au mai primit un „bobârnac”. La ultima şedinţă a Biroului Executiv, la propunerea şefului arbitrilor, Claudiu Tripa, baremurile de arbitraj au fost majorate. Asta, în ciuda faptului că mai toţi conducătorii susţin că sunt „jefuiţi” de comisiile de specialitate, care nu-i mai „slăbesc” cu amenzile, unele cluburi fiind nevoite să renunţe chiar la competiţie, din această cauză.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
5
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
3
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.