De multă vreme mă gândeam că după o săptămână de politică „râncedă”, de dezbateri care seamănă cu o placă defectă de pick-up, pe care acul patinează enervându-ne cu reluarea la nesfârşit a unui fragment, o seară de umor autentic ar fi la fel de binefăcătoare ca un duş după o călătorie lungă şi plicticoasă.

Ziaristul este adesea omul iluziilor. Nu pot să cred că există cineva în breasla noastră care să nu trăiască „împovărat” de iluzia că este ascultat, băgat în seamă şi că, fără îndoială, aduce crâmpeie de povaţă printre semenii săi. Dimpotrivă, sunt convins că fiecare dintre noi este prizonierul acestor iluzii.

A devenit un truism să spui că această guvernare e penibilă, catastrofală prin rezultatele măsurilor pe care le ia ori, după caz, pe care nu le ia. Atât de numeroase sunt deciziile inepte ale Cabinetului Boc, încât ne-am obişnuit cu ele şi nimic nu ne mai miră.

Românii sunt aidoma mămăligii - moi, inconsistenţi în atitudini sociale, incapabili să-şi manifeste nemulţumirile într-un registru grav, recurgând la gesturi radicale, dacă situaţia o impune.

Unii au tendinţa periculoasă de a-i privi pe parlamentari ca pe nişte neoameni. Mai exact, ca pe nişte fiinţe fără sentimente, incapabile să fie furnicate de vreo emoţie. Nimic mai falş. Sunt şi ei oameni, cu frică de... Nu, nu de Dumnezeu, ci de una, alta. Bunăoară, de vrăjitoare. Nu spun bazaconii.