ARAD. Hăşmaş şi comuna Şiria sunt trecute pe lista celor mai frumoase sate din România şi vor fi promovate ca obiective turistice.
Sindromul Ierusalim reprezinta o serie de fenomene mentale declansate in prezenta unor idei religioase obsesive, iluzii pe teme religioase, psihoze, sau, pur si simplu, de o vizita la Ierusalim, la Biserica Sfantului Sepulcru, locul unde a fost crucificat Iisus.
ARAD. Aradul nu a excelat în domeniul turismului, astfel că la final de an indicele de ocupare era similar cu cel din 2010.
ARAD. Turiştii care de voie sau de nevoie au dormit cel puţin o noapte prin Arad au preferat hotelurile. Peste 35.000 de turişti au trecut prin camerele hotelurilor arădene în luna august.
COVĂSÂNŢ. Un grup de 34 de belgieni cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani s-a rătăcit joi seara în Munţii Zărandului. Echipele de intervenţie a localizat grupul în zona Covăsânţ-Căsoaia la două ore şi jumătate după ce belgienii au sunat la 112. Grupul era format din 14 adulţi şi 20 de copii. Turiştii făceau parte dintr-un grup de cercetaşi veniţi în excursie.
România
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni că nu a știut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de șef al statului.
ARADON Sport local
NĂDLAC. În organizarea CS Victoria Nădlac, duminică, în sala de sport a oraşului de la graniţă a avut loc ediţia cu numărul II a turneului de fotbal juvenil - Memorialul „Alexandru Lucian – Dimitrie Paliş”.
Local
În săptămâna 03-09 februarie, 233 de persoane, dintre care 154 de copii, au ajuns la spital cu simptomatologie specifică infecțiilor respiratorii de sezon.
România
Decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona va determina o serie de schimbări.
Local
E.ON Energie anunță finalizarea unei centrale fotovoltaice care va deservi strict numai o fabrică mare din Arad.
România
Președinta USR, Elena Lasconi, apreciază că următorul președinte ar trebui să retragă decorațiile acordate de către Klaus Iohannis președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga.
2
România
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga.