Turnul de televiziune de 240 de metri din oraşul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ, arată imagini obţinute de Reuters, după ceea ce oficialii locali au declarat că a fost probabil un atac cu rachetă al Rusiei asupra acestei infrastructuri de televiziune.
O intervenție cel puțin deosebită a primarului Aradului, Călin Bibarţ. Acesta a făcut o filmare publică, din seria „rondurilor”, chiar de pe acoperișul Primăriei. La câteva zeci de metri deasupra orașului, cu imaginea turnului în spate, Călin Bibarț a anunțat începerea lucrărilor la recondiționarea ceasului din turn.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.