Tenismenul elveţian Roger Federer a
câştigat ieri turneul de la Wimbledon
după ce l-a învins pe americanul Andy
Roddick şi a obţinut al 6-lea titlu de mare
şlem la Londra şi pe cel de-al 15-lea din
carieră, depăşind recordul lui Pete
Sampras.
Paris Hilton şi-a cumpărat un nou animal de casă. Este vorba despre un porcuşor, destinat să-l înlocuiască pe căţelul Tinkerbell.
Elizabeth Taylor s-a internat pentru o operaţia pe cord. Anunţul a fost făcut de legendara actriţă hollywoodiană în vârstă de 77 de ani pe micro-blogul Twitter.
Deşi pretinde că viitorul său este în spatele camerelor de filmat, fanii o contrazic, mai ales după apariţia ultimelor fotografii.
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
5
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
3
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.