ARAD - Înainte de întâlnirea preşedinţilor de filiale judeţene PD-L şi UDMR, programată pentru data de 11 ianuarie, la Bucureşti, liderii organizaţiilor arădene se întâlnesc mâine, pentru o primă discuţie exploratorie privind viitorul protocol de colaborare la guvernare în teritoriu, respectiv repartizarea funcţiilor de conducere la instituţiile deconcentrate.
Arad - Astăzi, comisiile de negociere ale PD-L şi UDMR Arad au o nouă rundă de convorbiri privind funcţiile de conducere la intituţiile deconcentrate.
Arad - Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, s-a declarat mulţumit de prima discuţie cu liderii UDMR Arad, referitoare la colaborarea în cadrul guvernării locale
ARAD - Premierul Emil Boc l-a desemnat, în cadrul
şedinţei de Guvern, pe Horvath Levente pentru
funcţia de subprefect al Judeţului Arad.
ARAD - Deşi preşedintele UDMR Arad, Kiraly Andras, susţine că nu s-a discutat nimic în privinţa coabitării guvernamentale la nivel local, este sigur că unul dintre cei doi subprefecţi, care au fost numiţi de către PSD, va fi înlocuit cu unul de la UDMR.
ARAD. Consilierii județeni au aprobat în ședința de joi, 30 ianuarie, ca vicepreședintele Sergiu Bîlcea să îl înlocuiască pe președintele Iustin Cionca, în caz de necesitate.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Gheorghe Falcă spune că infrastructura de transport este strategică pentru conectivitate, securitate și competitivitate în Europa.
6
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.