UDMR propune, în strategia sa fiscală şi economică, introducerea din 2013 pentru o perioadă de trei ani a unui impozit de solidaritate de 40 la sută aplicat celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei şi doar pentru suma care depăşeşte acest prag.
Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a încă două drumuri judeţene.
ARAD. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – Arad şi-a anunţat ieri candidaţii pentru alegerile parlamentare din decembrie.
ARAD. UDMR Arad a anunţat că are două mari obiective pentru viitoarea legislatură. În perioada 2012-2016, parlamentarii ce vor fi trimişi la Bucureşti de către Uniunea Democrată a Maghiarilor din România vor trebui să lupte pentru schimbarea Constituţiei, dar şi pentru reorganizarea administrativ-teritorială.
ARAD. Doar circa 300 de persoane, dintre care o mare parte din Ungaria, au participat la comemorarea celor 13 generali, organizată de către UDMR. Ca şi în anii anteriori, din Ungaria au venit vicepreşedintele Parlamentului, dar şi mulţi elevi, precum şi „husarii „ unei asociaţii de păstrare a tradiţiilor.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.