
Cele 55 de federaţii membre ale UEFA vor împărţi 935 de milioane de euro din încasările de la EURO 2024 în următorii patru ani, plus 331 de milioane de euro în premii şi 240 de milioane de euro pentru cluburile care au avut jucători la turneul final din Germania, câştigat de echipa Spaniei, scrie EFE.
Mapamond
Canada va putea cu greu să evite o recesiune dacă Statele Unite vor fi lovite, a afirmat luni premierul canadian, Mark Carney, fost bancher, în cursul unui eveniment de campanie pentru alegerile legislative, notează AFP.
Mapamond
Donald Trump a afirmat luni că propunerea făcută de Uniunea Europeană pentru o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, printre care mașinile, nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane, scrie AFP.
România
Un incident grav a avut loc luni, în jurul prânzului, în apropierea unui loc de joacă din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost surprins dezbrăcat, chiar în prezența unor copii, și a început să arunce cu pietre în direcția acestora. Polițiștii locali au intervenit imediat, reușind să-l oprească pe bărbat și să îl ducă la Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu.
România
Paul Philippe al României a fost arestat, luni, la Paris, urmând a se stabili dacă va fi predat autorităților române, a informat Ministerul Justiției.
1
România
În conformitate cu un ordin recent emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), vânzătorii de produse din tutun au noi obligații legale care vizează protejarea sănătății publice și prevenirea accesului tinerilor la produsele nocive.
2
ARADON opinii
Aprilie, luna în care natura triumfă în culori de primăvară, iar gândurile bune dezleagă energii uriașe. Vreme ideală pentru plimbare, mișcare și aer curat, deși destinațiile turistice sunt încă pustii, te poți bucura în liniște de priveliști curate și pure. O pădure fără grătare cu fripturi, un țărm de mare cu nisip curat și strălucitor în bătaia razelor de soare, un pârâu de munte căruia să-i poți asculta în liniște muzica.
Local
ARAD. În perioada 24-25 aprilie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va fi gazda etapei zonale a Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat.
Local
Moment aniversar la Baroul Arad: 150 de ani de avocatură documentată.