Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a fost nominalizat de către preşedintele Iohannis la şefia SIE.
ARAD. Conform unor surse din interiorul Administraţiei Prezidenţiale, citate de către mediafax, senatorul de Arad, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost numit de către preşedintele Klaus Iohannis consilier prezidenţial.
Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu îl „vede” pe Falcă la Bucureşti, când PNL va prelua guvernarea.
Horia Ungureanu și-a adus volumul de versuri „În numele tatălui” în locul amintirilor.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.
Local
Un bărbat de 60 de ani care și-a bătut soția până a lăsat-o inconștientă, totul de față cu fiica lor în vârstă de 12 ani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și eliberat din arestul preventiv.