BRUXELLES. Conform unui Eurobarometru, cetăţenii europeni le acordă un grad ridicat de încredere aleşilor locali şi regionali considerând că aceştia ar trebui implicaţi mai mult în procesul de guvernare pe mai multe niveluri.
ARAD. Membri ai Parlamentului European, împreună cu Comisia Europeană, lansează o Campanie Publică de Conştientizare, dedicată elevilor între 10 şi 15 ani, sub titlul „REAL fake” (Fals ADEVĂRAT).
BRUXELLES. Parlamentul European a modificat Regulamentul privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), incluzând şi eligibilitatea intervenţiilor în domeniul locuinţelor în favoarea comunităţilor marginalizate.
STRASSBOURG. Senatorul Gyorgy Frunda, membru al delegaţiei române la Adunarea parlamanetară a Consiliului Europei, a fost ales din partea Grupului PPE/CD, co-raportor al Comisiei de monitorizare a APCE pentru Federaţia Rusă, alături de parlamentarul elveţian Andreas Gross (SOC).