Suporterii Universităţii Cluj au strâns 6600 de lei, au băgat banii într-o pungă şi au dus-o la vestiare, imediat după înfrângerea cu CFR Cluj.
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, ultima a turului, în care a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rui Pedro 70 şi Bjelanovici 80. Pentru Universitatea Cluj a înscris Viorel Dinu 20 (penalti).
Peste 300 de suporteri ai Universităţii Cluj s-au adunat pe Bulevardul Eroilor înainte de meciul împotriva echipei CFR Cluj care va începe la ora 18.00 pe Cluj Arena. Aceştia scandează lozinci împotriva rivalei CFR Cluj şi a conducătorilor clubului.
Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.
La 25 noiembrie 1862 se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui patriot român, om de cultură şi om politic, Vasile Goldiş. Personalitatea sa exemplară a marcat o epocă, impunându-l ca unul din corifeii Marii Uniri. Student eminent, apoi profesor, Vasile Goldiş s-a consacrat cu tenacitate pregătirii conştiinţelor celor din Ardeal şi Banat pentru realizarea idealului sacru al tuturor românilor - Marea Unire.
Local
ALBA. Un șofer de camion din Ghioroc, județul Arad, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând rupt de beat un TIR pe autostradă, în zona orașului Sebeș.
România
Cele șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.
Local
Întrucât fostul acord-cadru s-a încheiat, Primăria Municipiului Arad a scos la licitație noul acord-cadru pentru lucrările de întreținere și reparații la drumurile din mai multe zone ale municipiului.
Local
ADI Transport, „avocatul” Companiei de Transport Public Arad, solicită majorarea tarifelor de călătorie cu transportul în comun.
6
Local
Calitatea de membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri e valabilă până în februarie 2030.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri seara, într-un discurs televizat, că dorește să „deschidă dezbaterea strategică” privind protecția Europei de către umbrela nucleară franceză, pe fondul apropierii dintre Moscova și Washington, precizând că decizia de a recurge la aceasta va rămâne 'în mâinile' președintelui francez, relatează AFP.
1
România
Studenții au posibilitatea de a cumpăra online bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile (smartphone, tabletă etc.), precum și de la automatele de vânzare kiosk din stațiile de cale ferată, a anunțat, miercuri, CFR Călători.