ARAD. O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii și prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Rectorul UVVG, vor participa joi, 18.04.2013, la Conferința Universităților Private din România, cu tema „Rolul învăţământului privat în creşterea calităţi învăţământului academic”, care se va desfășura la Universitatea „Româno – Americană”.
Guvernul României a dat undă verde politizării universităţilor printr-o ordonanţă care permite ca rectorii să deţină funcţii politice, consideră Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.