După ce a obţinut „autografele” tripletei americane Shawnta Dywer – Monique Reid – Kristen McCarthy, preşedintele Univ Goldiş ICIM Arad, Marcel Urban, şi-a făcut un frumos cadou de ziua sa, vineri, 31 iulie – La Mulţi Ani, sănătate şi cât mai multe succese - , obţinând semnătura sârboaicei Jefimija Karakasevic (26 ani, 1,91 m).
Lucrări, reprezentând diferite personalități române, realizate de sculptorul arădean Dumitru Paina.
ARAD. 14 meciuri oficiale în decurs de 45 zile, adică o medie de un joc la trei zile. Acesta este programul Univ Goldiş ICIM Arad până la sfârşitul lunii februarie. Managerul grupării, Marcel Urban, ne-a prezentat tabloul jocurilor din cele două competiţii: Liga Naţională şi Liga Europei Centrale.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.