ARAD - Peste 60 la sută din apelurile făcute de aradeni pe numărul de urgenta 112 în anul 2010 au fost false.
BEKESCSABA. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad a participat, miercuri, la o aplicaţie de cooperare în oraşul Bekescsaba, organizată în parteneriat cu Directoratul de Apărare împotriva Catastrofelor al Judeţului Bekes din Ungaria.
ARAD. O femeie în vârstă de 90 de ani a avut nevoie de intervenţia unui echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad după ce bătrâna a căzut în apartamentul său situat în cartierul Micălaca şi şi-a fracturat piciorul.
ARAD. Sfârşitul de an se pare că va fi unul de coşmar pentru Serviciul de Ambulanţă din Arad.
ARAD. Echipajul de terapie intensivă al SMURD Arad a acordat primul ajutor unui bărbat în vârstă de 44 de ani, care a fost găsit căzut pe strada Traian Moşoiu din municipiu.