Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe şi modernizarea ambulatoriului Spitalului Judeţean Arad trebuie finalizate până în vară.
ARAD. Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a formulat două interpelări către Ministrul Transporturilor și directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin care solicită intervenția celor în măsură să repare DN7.
ARAD. Activitatea Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad pe anul precedent va fi discutată, săptămâna care vine, în cadrul Colegiului Prefectural.
ARAD. „Colindătorii” au cam ocolit UPU Arad în noaptea de Ajun! „Așa noapte liniștită nu am mai avut de mult. Au venit doar în jur de 40 de pacienți, astfel că «tura» a decurs fără incidente”, ne-a declarat un angajat al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad.
Cabinetul din cadrul UPU-SMURD Arad este amenjat, aparatura a fost achiziţionată.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
1
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1