
Directorul economic al instituției, Gheorghe Penzeș, susține că a fost îmbrâncit de către directorul de resurse umane, Constantin Cătană. Primul a ajuns și la Urgențe și la Institutul de Medicină Legală. Cătană spune că lucrurile nu stau aşa. Ba mai mult, după incidentul de luni, cinci angajați au depus plângeri împotriva directorului economic.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
2
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
1
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
3