Londra. Clubul englez West Ham United, care se confruntă cu greutăţi financiare, a anunţat că este în căutare de investitori capabili să contribuie cu până la 40 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 46 milioane de euro.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pregăteşte o nouă lege a asociaţiilor de proprietari.
Statisticile Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad indică zeci de mii de intervenţii realizate în 2014.
Audit energetic cu date halucinante despre pierderile exacte din sistemul de furnizare a anergiei termice. Aleşii, chemaţi să dea bani pentru pierderi.
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1