
Seceta este o criză globală ascunsă care riscă să devină „următoarea pandemie” dacă ţările nu iau măsuri urgente în ceea ce priveşte gestionarea apei şi a terenurilor şi abordarea situaţiei de urgenţă climatică, a precizat ONU. Cel puţin 1,5 miliarde de oameni au fost afectaţi direct de secetă, în acest secol, iar costul economic în acest timp a fost estimat la 124 miliarde de dolari.