ARAD. USL Arad acuză autorităţile că duc o campanie de intimidare, făcând referire la achetele privind votul la referendum.
Fostul premier Emil Boc consideră că Parlamentul nu va apăra supremaţia Constituţiei, de aceea Curtea Constituţională trebuie să fie în continuare un garant al Constituţiei. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care USL doreşte schimbarea Constituţiei până în iunie 2013, iar anumite modificări fac referire la faptul ca Parlamentul să poată schimba deciziile Curţii Constituţionale.
Vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, Adrian Papahagi, consideră că declaraţiile lui Victor Ponta la adresa sa, conform cărora ar avea "viziuni fasciste", înseamnă un semn de panică al premierului, care ştie că USL nu va câştiga nici Clujul, nici Transilvania.
Am rămas profund uimit când marii analişti politici din studioul unei televiziuni felixo-crino-pontiste au declarat că discursul lui Traian Băsescu, de vineri seara, nu a avut nicio noimă, niciun mesaj, niciun înţeles.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la lansarea candidaţilor USL de la Cluj, că în această zonă "încă este ceaţă", iar din acest motiv liderii Uniunii nu s-au putut ţine de cuvânt să ajungă la ora stabilită şi i-a îndemnat pe cei prezenţi ca în 9 decembrie să "răspândească" ceaţa.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2