Pe lângă finanțarea proastă a spitalelor, o problemă presantă dar nu atât de mediatizată în România este și trendul accentuat de dispariție, temporară sau definitivă, a mai multor medicamente. Având în vedere și prevalența mare de boli neoplazice, cardiovasculare și a diabetului zaharat în România, senatorul Adrian Wiener se adresează Ministerului Sănătății în căutare de soluții.
Temperaturile extreme din ultimele săptămâni pun presiune pe bugetele personale ale majorității locuitorilor Municipiului Arad, cei conectați la furnizorul public de servicii de termoficare. Calculele spun că față de lunile de început ale sezonului rece cheltuielile la întreținere au crescut în luna ianuarie cu până la 40%.
USR Arad consideră că discuțiile despre rețeaua școlară 2017 - 2018 trebuie purtate pe baze principiale. În acest sens, reprezentanții formațiunii vor fi prezenți în ședința de Consiliu Local Municipal, unde vor susține o dezbatere transparentă și o decizie orientată spre elevi și educația acestora.
Local
Începând de la 1 ianuarie 2025, actualul Centru social Cantina Municipală devine Compartiment în subordinea Serviciului Patrimoniu al DAS Arad.
Local
De la 1 ianuarie 2025 și micii contribuabili vor avea obligația de a depune la ANAF Declarația D406 (SAF-T).
UT Arad
Elevii antrenați de Gaica, Mărginean și Ungur au spulberat Viitorul Cluj și sunt primii în clasament.
Local
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad anunţă că toate serviciile de evidenţă vor lucra, timp de trei săptămâni, 7 zile din 7.