aradon.ro Web analytics





ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” continuă înscrierile la Arad şi filiale pentru anul universitar 2010-2011 la toate cele 9 facultăţi atât pentru ciclul licenţă, cât şi pentru cele 54 de specializări masterale. Se fac, de asemenea, înscrieri pentru admiterea la şcolile doctorale, 12 specializări în medicină şi biologie.

ARAD. Sala de conferinţe din Campusul Universitar „Vasile Goldiş” a găzduit, marţi, o întâlnire de lucru între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Institutul Naţional de Piscicultură, Aquacultură şi Irigaţii Szarvas (HAki) din Ungaria, pentru iniţierea unui Centru de Cercetare pentru Ecologie Acvatică şi Ichtiologică în regiunea Râurilor Criş - Mureş cu sediul la Castelul Macea.

ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în colaborare cu Societatea Română de Informatică Medicală, reprezentată prin prof. dr. George Mihalaş, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Informatică Medicală, vor organiza în perioada 18-20 noiembrie, la Arad, Conferinţa Naţională de Informatică medicală MEDINF 2010.

ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” împreună cu Societatea de Medicină de Familie – Medicină Generală Arad, Societatea Naţională de Medicină de Familie – Medicină Generală, Patronatul Medicilor de Familie Arad, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, vor organiza, în perioada 23-25 septembrie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Conferinţa Naţională „Medicina de familie – prezent şi perspective”.

România

Parlamentul a aprobat revocarea din funcție a șefului AEP, Toni Greblă
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a decis, vineri, revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă. 1

Mapamond

Zelenski îi mulțumește Americii și lui Trump pentru sprijin după confruntarea verbală de la Casa Albă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat recunoștința față de poporul american după confruntarea sa verbală cu președintele american, Donald Trump, și vicepreședintele JD Vance vineri. 3

Mapamond

Trump, furios în fața lui Zelenski: „Încheiați un acord, altfel vă abandonăm” în fața Rusiei
Într-o scenă neașteptată, dar spectaculoasă, la începutul întâlnirii de la Casa Albă între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, primul l-a avertizat pe cel din urmă că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia pentru a încheia războiul, altfel SUA vor abandona Ucraina, transmite AFP. 17

Mapamond

Summit eșuat la Casa Albă: Zelenski pleacă, după o ceartă cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile internaționale de presă. 8

Local

Managerii instituțiilor culturale, la evaluare
Martie e o lună grea pentru Ovidiu Balint (mARTA), Laurențiu Muntean (Filarmonică) și Bogdan Costea (Teatru). 2

Mapamond

Summit la Casa Albă: Trump îi cere compromisuri lui Zelenski, care refuză compromisurile cu „criminalul” Putin
Președintele american Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în fața căruia a spus că se consideră un „arbitru” și un „mediator” între Ucraina și Rusia pentru a ajunge la pace, în timp ce Zelenski a spus că nu vrea să facă niciun „compromis” cu „criminalul” Vladimir Putin, declarații transformate într-un schimb tensionat de replici între Trump și Zelenski înaintea întrevederii lor din Biroul Oval, relatează agențiile AFP și EFE. 8

România

Călin Georgescu a contestat controlul judiciar. Nu a fost găsit acasă de polițiști
Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar, măsură pe care o are în dosarul în care este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. 3

Mapamond

Microsoft va închide platforma Skype, pioniera apelurilor prin internet
Microsoft va închide în luna mai platforma Skype, pioniera apelurilor prin internet la începutul anilor 2000, depășită în prezent de generalizarea acestei tehnologii și apariția altor servicii cum ar fi Zoom, potrivit unui mesaj al companiei publicat pe platforma X, informează AFP.

Ştiri sportive

Luca Manolache, component al loturilor de juniori ale României, a decedat la vârsta de 19 ani
Fotbalistul Luca Manolache, fost component al loturilor de juniori ale României, a decedat la vârsta de 19 ani, informează, vineri, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.