Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
Local
12 şantiere care vizează modernizarea drumurilor judeţene vor fi active pe parcursul anului 2025.
Mapamond
Incendiile care au devastat mari părți din Los Angeles ar putea provoca pierderi de până la 30 de miliarde de dolari pentru industria asigurărilor, în condițiile în care flăcările nu au fost stinse nici măcar la o săptămână de la izbucnire, transmite Bloomberg.
Mapamond
Nikolai Patrușev, consilierul lui Vladimir Putin, a declarat într-un interviu că „România este printre statele care susțin stabilitatea în Europa și o poziție echilibrată față de Rusia”, iar „Moldova va deveni fie parte a altui stat, fie va dispărea” din cauza politicii antirusești de la Chișinău, potrivit HotNews.ro.
1
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieșit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicității marți de Departamentul Justiției, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Canalul Panama „va rămâne” în mâinile statului Panama, a afirmat marți secretarul general al Organizației Maritime Internaționale (IMO), Arsenio Dominguez, într-o declarație pentru AFP, în reacție la amenințările de anexare din partea președintelui ales al SUA, Donald Trump.
Mapamond
Un generator liniar de plasmă a atins specificațiile de proiectare, făcând din China a doua țară din lume, după Țările de Jos, care dezvoltă un astfel de generator de plasmă cu flux ridicat, a anunțat marți Institutul de Științe Fizice Hefei din cadrul Academiei Chineze de Științe, informează agenția de presă Xinhua.
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că va crea un nou departament, denumit „Serviciul pentru Venituri Externe”, a cărui sarcină va fi să colecteze taxe vamale, datorii și toate veniturile din surse externe, informează Reuters.
1
România
BIHOR. O femeie de 63 de ani și fiul ei, de 27 de ani, din satul Adoni, au fost omorâți „cu o cruzime ieșită din comun” de un bărbat recidivist, din același sat, agresor sexual, cu scopul declarat de a întreține relații sexuale cu femeia pensionară, care i-a fost educatoare, a declarat marți, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Cristian Ardelean.
3