Curtea Constituţională a amânat verdictul de validare sau invalidare a referendumului până la toamnă.
ARAD - Demisia lui Sever Jurcă din PD-L şi din
Consiliul Judeţean a generat, ieri, noi
„valuri”. Asta, deoarece reprezentanţii
PSD din Consiliul Judeţean şi-au reamintit de
întârzierea cu care s-a pus în
discuţie ocuparea locului rămas vacant în
CJA în urma demisiei din funcţie a lui Florin
Remeţan.
România
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile pentru creștini, aceasta marcând răstignirea lui Iisus Hristos. Dincolo de latura religioasă, această zi este însoțită și de numeroase superstiții și interdicții, transmise din bătrâni.
Mapamond
Washingtonul și Kievul au semnat joi un „memorandum de intenție” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP.
Local
Magazinele vor fi închise duminică, 20 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 21 aprilie.
UT Arad
Cu șase titluri și două Cupe ale României se laudă UTA, însă de 55 de ani nu s-a mai obținut nicio performanță.
2
Advertorial
Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și un line up cu artiști pentru toate generațiile.
Local
LIPOVA. Cu materiale de câteva mii de euro și cu o mână de oameni inimoși, remiza Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova a „îmbrăcat haine noi”.
Mapamond
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața joi după-amiaza, când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, în sudul Italiei, a declarat primăria locală, relatează AFP.
1